Rigurozitatea si complexitatea sunt doua concepte care descriu cat se poate de bine sistemul francez de invatamant. Asa ca, afinitatile tale pentru zona francofona vor fi puse la incercare, daca te vei decide sa iti continui studiile intr-o scoala franceza.

Invatamantul francez este compus din patru nivele de educatie, si anume: gradinita (École Maternelle), scoala primara/elementara (École primaire/École élémentaire), scoala generala (Collège) si liceu (Lycée).

Scoala primara/elementara (École primaire/École élémentaire)

Copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 6 ani frecventeaza gradinita (École Maternelle) sau cresa, unde deja incep sa invete sa citeasca si sa scrie, dar deprind si notiuni de aritmetica. Curriculum-ul include, de asemenea, si studiul unei limbi straine si activitati recreative.

Durata scolii primare este de 5 ani (de la 6 la 11 ani). Programa scolara este similara cu cea a celorlalte tari, si include ore de limba franceza, aritmetica, geografie, istorie, arte si o limba straina. Cele cinci clase de scoala primara sunt urmatoarele: CP (Cours préparatoire/Clasa pregatitoare), CE1, CE2 (Clasa elementara/ Cours élémentaire), CM1 si CM2 (Clasa medie/Cours moyen).

Scoala generala (Collège)

De-a lungul celor 4 ani de studiu (intre 11 si 15 ani) in Collège elevii se pregatesc de sustinerea Brevet-ului, o examinare nationala esentiala pentru trecerea in liceu. In aceasta etapa, copiii isi pun bazele cunostintelor generale, studiind: franceza, matematica, istoria, geografia, arte/muzica, educatie fizica, educatie civica, stiinte, educatie tehnica sic el putin o limba straina. Dupa luarea brevet-ului, elevii pot renunta la scolarizare sau pot merge mai departe la un liceul traditional, la unul tehnic sau la o scoala profesionala. Clasele 6-9 poarta urmatoarele denumiri: sixième, cinquième, quatrième si troisième.

Liceu (Lycée)

Elevii cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani pot studia fie la un liceu traditional (Lycée Classique) sau la unul tehnic (Lycée Technique). Curriculum-ul din acesti trei ani de liceu pregateste elevii pentru sustinerea examenelor finale de bacalaureat (Baccalauréat), care vor asigura intrarea la o universitate. In functie de competentele academice si de optiunile personale ale elevilor, acestia pot alege intre trei profile: “L” specializeaza in limba si literatura; “S” este potrivit celor cu inclinatii in stiinte si matematica; “ES” specializeaza in economie si stiinte sociale.

Inca din primul an de liceu (denumit Seconde) elevii sunt orientati spre anumite domenii – de exemplu, daca tu ti-ai alege profilul “L” pentru bac, atunci va trebui sa iti alegi si o treia limba straina de studiu. La sfarsitul celui de-al doilea an (Première), toti elevii vor sustine probele de bacalaureat la limba si literatura franceza (atat proba orala, cat si cea scrisa). In ultimul an (Terminale), tuturor elevilor li se va introduce si filosofia printre materiile studiate, iar la finalul anului, se vor sustine celelalte probe de bacalaureat ramase.

Sistemul de notare

Sistemul de notare din Franta este singurul care nu a fost modificat de mai bine de 170 de ani si nu s-a simtit nevoia vreunei schimbari pana acum. Nota maxima este 20/20, iar 10/20 este nota de trecere. Semnificatiile notelor ar fi dupa cum urmeaza:

10-11.99: nota de trecere (“passable”)

12-13.99: nota de trecere cu caracter pozitiv (“mention assez bien”)

14-15.99: echivalent cu calificativul “bine” (“mention bien”)

16 sau mai mult: echivalent cu calificativul “foarte bine” (“mention très bien”)

Diploma de bacalaureat si admiterea la universitate

Bacalaureatul francez se distinge prin complexitate. Doar 1 din 10 elevi resuseste sa obtina nota maxima la aceste examene. Insa, aceasta diploma le asigura doritorul accesul automat la una dintre universitati. Insa, mai prestigioase decat universitatile franceze (cu exceptia Sorbonne), sunt les grandes écoles. Pentru a putea intra intr-una dintre acestea, candidatii sustine niste examene de admitere intr-o atmosfera extrem de competitiva, pentru un numar limitat de locuri disponibile, unde doar un candidat din zece reuseste sa primeasca acceptul.

Unele scoli din Franta ofera si programul IB.

Categories

Articole recente